Salata calda cu bacon si crutoane

duminică, 9 mai 2010

 
Prepar salata asta de ceva timp asa ca m-am gandit sa o impartasesc cu cei ce vor ceva bun, rapid si ieftin. Faza tare la salata asta e ca o poti prepara indiferent de anotimp; de exemplu iarna te rezumi la un sigur tip de salata iar in loc de ceapa verde pui doar ceapa rosie, primavara si vara poti adauga mai multe tipuri de salata gen nasturei (untisor), salata creata, rucola romaneasca , salata mov romaneasca, etc.  O sa povestesc altadata ce tipuri de salata "fabricata" pe la noi exista si unde o gasim, pana atunci sa va explic cum facem salata asta calda. A, da salata e insotita de un dressing foarte smecher. Mai jos voi scrie ingredientele pentru salata din poze totusi simtiti-va liberi sa adaptati.

Ingredientele sunt pentru 4 portii.

Pentru salata de baza avem nevoie de:

  • frunzele cam de la o jumatate de salata mov (e mai mica)
  • cateva frunze de la o salata iceberg (cam vreo 6-7)
  • cateva frunze de rucola romaneasca (cate considerati ca e nevoie)
  • niste salata creata, la fel cata considerati ca e nevoie
  • vreo 2-3 fire de ceapa verde (alba sau rosie, ceapa de tuns, salota, etc)
  • 200-300g fasolica verde congelata
  • 4-5 oua medii
Crutoanele si baconul fac salata sa poarte denumirea de salata "calda". Avem nevoie de:
  • o paine normala de 200-250g
  • doua linguri de ulei de masline (sau de care aveti)
  • cam 8-10 felii de bacon\pancetta\prosciuto\pastrama
  • oregano sau cimbru uscat 
  • sare
  • piper
Dressingul e alcatuit din:
  • 6 lingurite din mustarul preferat
  • 2 lingurite mustar iute/dijon/englezesc (daca nu aveti puneti inca 2 lingurite de mustar normal)
  • 4 lingurite miere albine
  • 40ml ulei masline(sau de care aveti)
  • 20ml otet/zeama de lamaie
  • pasta de ansoa (optional)
 Bon, cum procedam?

In primu rand punem ouale la fiert apoi dam drumul la cuptor. La mediu. Treapta 3-4. 160-180 celsius. Punem si pastaile la fiert, in momentul in care fierbe o mai lasam 10 minute, ideea e sa fie un pic crocanta.
Taiem painea cubulete, chiar daca pare mult o paine intreaga, trust me, niciodata nu ajung crutoanele, indiferent de cantitate. Punem cubuletele de paine intr-o tava, punem ulei pe deasupra, punem sarea, piperul si cimbrul. Le amestecam cu mainile apoi punem deasupra feliutele de bacon. Le punem in cuptor pana se rumenesc.
 Lasam pastaile la scurs, decojim ouale. 

Spalam salatele, le rupem frunzele (NU LE TAIEM) si el aruncam intr-un castron mare. Taiem ceapa si o punem peste salata.
Ne apucam de dressing: punem toate ingredientele intr-un borcan, punem capacul si agitam un minut. Dressingu e gata.

Eu las mereu in castronul principal doar salata, pastaile si ceapa. Astfel daca mai ramane o pot pune linistit la frigider inca vreo 2 zile fara sa se strice. Parerea mea e ca fiecare trebuie sa aibe portia lui, cineva poate dori mai mult dressing , cineva poate nu vrea oua , etc.
Intr-o farfurie punem salata , cateva bucatele de ou , cateva crutoane si deasupra lasam sa curga dressing. Mult dressing ca e al naibii de bun.

Pofta mare!

1 comentarii:

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

Trimiteți un comentariu

© 2010 Bucatar Electronist - Teodor Luca. Powered by Blogger
Free blogger template Designed by Newwpthemes.com Converted by Bloggerspan