Mere coapte

sâmbătă, 22 mai 2010

Tot ce pot spune despre merele coapte e ca prima oara cand le-am mirosit, vazut si gustat aveam vreo 4 ani si eram la bunica. Avea o tava mica si rotunda in care incapeau 4 mere mari. Din cate imi amintesc punea peste ele zahar si putina miere  apoi le baga in cuptorul sobei. Nu mai stiu cat le lasa dar erau delicioase.
Am incercat de curand reteta asta si pot spune ca se apropie cat de cat de gustul amintit. M-am inspirat din reteta de mere coapte a lui Raymond Blanc (care la randul lui s-a inspirat din reteta mamei sale).
Ce mere sa folosim? Mere cat mai tari, zemoase, si daca se poate dulci-acrisoare. 


Bon, ingredientele sunt pentru 4 mere maricele:
  • 4 linguri zahar
  • 1 pliculet zahar vanilat bourbon
  • o lingurita cu varf scortisoara
  • 4 cubulete de unt
 In primu rand incingem cuptorul la 160-180 grade, treapta 3-4.  Spalam merele si le stergem bine de apa. Le scoatem codita si le scobim cu un cutit sau cu o unealta speciala. Ideea e sa nu trecem de partea cealalta a marului, adica sa nu scobim si fundul marului, doar ii scoatem semintele si partea lemnoasa.
Amestecam zaharul cu cel vanilat si cu scortisoara. In fiecare mar punem un cubulet de unt apoi o lingura de zahar din amestec.
Pe o tava punem hartie de copt si presaram putin din zaharul ramas (daca mai e , daca nu, nu presaram zahar).  Asezam merele cu atentie sa nu varsam zaharul si bagam tava la cuptor.
Lasam 30-35 minute si gata.In timpul asta, zaharul si untul se vor topi, posibil sa curga si in tava si se vor tranforma intr-un caramel lipicios.
Eu le-am mancat cu inghetata de vanilie. E un contrast foarte interesant intre marul fierbinte si inghetata rece.

1 comentarii:

Anonim spunea...

Cunosc savoarea si gustul delicios al acestor mere coapte ! Sunt minunate mai ales iarna.

Trimiteți un comentariu

© 2010 Bucatar Electronist - Teodor Luca. Powered by Blogger
Free blogger template Designed by Newwpthemes.com Converted by Bloggerspan